Descriere

Istoric Prezentare generala - Slide show Specificul Directiei Silvice Suprafata fondului forestier

Ora

Istoricul unitatilor silvice din Bihor

Primele mentiuni documentare despre padurile Bihorului sunt cuprinse în Cronica lui Anonymus, în care autorul încearca sa contureze hotarele voievodatului lui Menunmorut, care spune: “Întinderea înspre apus a padurilor este pâna la Tisa, iar spre rasarit pâna la padurea Igfau – adica pâna la Piatra Criului (Bihor n.n.).

Administratia si regimul forestier în Transilvania, sunt mentionate în documentele din timpul Mariei Tereza prin “Regulamentul obligatoriu”, “Ordonanta Forestiera” si “Urbariul Terezian din 1785”. Prin “Orânduiala Forestiera” din principatul Ardealului, în baza caruia se înfiinteaza Inspectoratele silvice, organizate pe Comitate, Scaune sau Orase si aveau principala misiune de a supraveghea aplicarea normelor de exploatare si respectarea dispozitiilor cuprinse în Ordonanta privind conservarea padurilor, idee intens tratata si aplicata în toate padurile cu “ager publicus” – purtare (comportare) publica.

Severe prevederi apar în legatura cu paza si administrarea silvana.

În anul 1809 s-au înfiintat patru Inspectorate silvice regionale, având în subordine organe silvice judetene care s-au mentinut pâna în 1879, când odata cu promulgarea Legii silvice Ungare, inspectoratele sunt desfiintate, iar atributiunile lor trec asupra Ministerului Agriculturii de la Budapesta. În acelasi an iau fiinta Directiile Silvice. Padurile Comitatului Bihor sunt administrate de catre Directia Silvica Bihor, care avea sediul în Oradea, str. Fo – utca, actuala str. Republicii în imediata vecinatate a actualului Spital CFR.

Între anii 1900 si 1944 exploatarea padurilor se intensifica ca urmare a patrunderii capitalului strain si autohton în economia forestiera. Mari întinderi de paduri valoroase au fost acaparate si devastate de diverse societati de exploatare, fara sa existe preocupari serioase pentru regenerarea lor. Ca rezultat au fost devastate mari masive paduroase în Muntii Apuseni dar si în alte zone paduroase bihorene. Fata de aceste imense suprafete dezgolite de arborete, bracuite si degradate, ritmul împaduririlor era cu totul nesatisfacator. Pentru a ilustra acest lucru, mentionam ca în perioada dintre cele doua razboaie mondiasle, s-au parcurs cu lucrari de împaduriri în toata tara numai 330 mii ha., revenind aproximativ 15.000 ha pe an, ceea ce reprezinta circa 18% din cât se împadurea la nivelul anului 1972 în România.

În ce priveste productia totala de lemn, datele statistice nu dau decât perioadele 1884 si 1890, în care productia medie a fost urmatoarea:



Bihor 739.765

Salaj 280.197

Cluj 534.821

Arad 53.750





Vânatoarea si pescuitul în apele de munte reprezentau alte surse de bogatie. Dreptul de a folosi constituia însa apanajul claselor proprietare îndeosebi a aristocratiei. Stapânul domeniului era si uzufructualul drepturilor de vânatoare si pescuit. Statul exploata ndreptul de vânatoare si pescuit în doua feluri: pe de o partte erau arendate în bloc unor aristocrati sau prin permise de vânataore al caror cost varia în functie de valoarea vânatului.

În ultimul sfert al veacului XIX –lea se executa lucrari de împaduriri pe scara larga si dupa norme silvice mai avansate. O campanie energica s-a pornit pentru împadurirea câmpiilor lipsite de paduri. Astfel, în padurile aflate în stapânirea erariului s-au efectuat împaduriri de stejar, gorun la Dobresti, de larice si pin, castan si douglas în aceeasi zona.pe domeniile Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, la Budureasa, Uileacu de Beius, Curatele,etc., sunt efectuate reîmpaduriri prin însamântare si plantatii din doi în doi ani fiind luate în lucru noi si noi portiuni de teren.

În aceeasi perioada au aparut si preocupari legate de dirijarea arboretelor. Dotarea unor paduri ca cele din Remeti, Finis, Pietroasa si altele, cu retele de drumuri si instalatii pentru transportul lemnului au creat posibilitatea valorificarii materialului lemnos rezultat din operatiuni culturale: curatiri, rarituri. S-a aplicat în general sistemul “rariturilor în dominat”. Astfel pe domeniile Prepoziturii de Oradea, pe domeniul Vadu Crisului, Lugasu de Sus, se efectuau ameliorari dupa aceste metode.

Situatia proprietatilor în Comitatul Bihor în a doua jumatate a secolului XIX –lea:

Total suprafata paduroasa 418.859 jug

Din care:

I – Controlata de stat 287.321 jug

Iar aceasta pe proprietari:

• proprietate de stat 11.071 jug

• paduri comunale 28.122 jug

• proprietati bisericesti 235.308 jug

• fundatii publice 158 jug

• fundatii particulare 6.033 jug

• proprietati pe actiuni 6.164 jug

II. - Paduri particulare 131.538 jug

Legea XXI reintra în vigoare la 01 Ianuarie 1890, în conformitate cu care “Exploatarea padurilor se poate face numai pe baza sarcinilor înscrise în registrele oficiilor silvice – amenajamentele gospodariei silvice”. Din sursa de obtinere a unor profituri maxime cu cheltuieli minime, padurile tarii au devenit o baza solida de materii prime pentru dezvoltarea industriei si agriculturii nationale.

A fost creata o administratie unica de stat în locul unor puzderii de administratii silvice particulare sau de obsti.

În anul 1931, profesorul Petre Antonescu a realizat o clasificare dupa clase de vârsta a padurilor din bazinul celor trei Crisuri.

Analizând situatia claselor de vârsta din acea perioada, profesorul Petre Antonescu precizeaza: “padurile din bazinul Cele Trei Crisuri, mai tinere de 10 ani, care au fost exploatate în timpul administratiei române, reprezinta un procent de 20 de ori mai mic ca cele de 11-20 ani taiate în timpul vechiului regim. O mare parte din padurile mai tinere de 10 ani s-au exploatat pe baza contractelor încheiate pe timpul administratiei maghiare, respectate de guvernul român, desi contractele prevedeau aplicarea taierilor rase chiar si la fag si pe terenurile în panta, de exemplu padurile de pe teritoriul comunelor Rosia, Cabesti, Meziad, Burda, Budureasa si Pietroasa.”

Pâna în 1922 s-a exploatat, conform prevederilor amenajamentelor în vigoare, o suprafata de 89.260 ha ramânând de taiat 475.563 ha.

Perioada urmatoare primului razboi mondial a adus si legiferarea reformei agrare. Pentru Transilvania, primul act legislativ a fost Decretul-lege nr. 3911/12 septembrie 1919 pentru reforma agrara din Transilvania, Banat si Tarile ungare, prin care s-a dispus sa se exproprieze, în parte sau în total, pentru cauza de utilitate publica, pamânturile de cultura din proprietatile rurale. Actul legislativ, mentiona la articolul 2 Directia XII ORADEA MARE , care în decursul vremurilor si-a mai schimbat atât numarul cât si denumirea.A functionat în cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor si avea în componenta în acele vremuri un numar de sase ocoale silvice.

Între anii 1930-1940 situatia se prezinta astfel:

ALESD: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1924 în 1930 trece la C.A.P.S.

BEIUS: Oc. Silvic de Regim- Beius Nord si Oc.S.Beius Sud, înfiintate în 1927
respectiv 1930

BELIU: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1924. Comuna Beliu apartinea înainte de 1940
de judetul Bihor.

DOBRESTI: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1920, numai în 1930 trece la C.A.P.S.

MARGHITA: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1923

ORADEA(Crisul Repede): Oc. Silvic de Regim înfiintat în 1923.

SUDRIGIU: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1920, numai în 1930 trece la C.A.P.S.

TINCA: Oc. Silvic de Regim înfiintat în 1923

VASCAU: Oc. Silvic de C.A.P.S. înfiintat în 1923.



BRATCA SI BEIUS: Sector pentru Ameliorarea Terenurilor degradate (similar ocoalelor silvice) înfiintate în 1927. Începând cu 1937 intra în subordinea DIRECTIA AMELIORARILOR SI PADURILOR PARTICULARE ADMINISTRATE DE STAT.

La începutul lunii iunie 1945 îsi începe activitatea Directia Silvica Oradea a carei sediu a fost instalat în cladirea de pe strada Regele Ferdinand nr. 54, în imediata vecinatate a actualului spital C.F.R. , iar prin unitatile exterioare(din judet ) s-a trecut la urgente masuri de stabilizarea limitelor fondului forestier de stat si comunal si la stavilirea delictelor silvice.

S-au înfiintat noi ocoale silvice cu misiunea de a aplica regimul silvic la toate padurile din judet indiferent de proprietar. S-au aplicat primele masuri pentru ameliorarea starii precare a padurilor ca urmare a razboiului. Ocoalele erau subordonate Directiei Silvice Oradea care la vremea respectiva era condusa de ing. Bedros Iosif care revenea din cadrul Ministerului din Bucuresti.

Fiecare ocol era împartit în mai multe brigazi care faceau paza si evaluarea masei lemnoase ce urma a fi exploatata care în functie de proprietar era predata pe baza de autorizatie de exploatare prevazuta cu termene si restrictii tehnologice impuse de ocoalele existente. Aceasta forma de organizare a durat pâna în anul 1948 când se înfiinteaza Ministerul Silviculturii si este declansata nationalizarea tuturor padurilor.

Tabloul ocoalelor silvice din Bihor în perioada 1946-1948

În septembrie 1950 ia fiinta Directia Silvica D.S. Oradea- cu 11 ocoale silbvice care avea a se ocupa, exclusiv, de cultura padurilor, aplicarea si respectarea regimului silvic în toate padurile indiferent de proprietar. Separat de silvicultura, exploatarile si industrializarea primara sunt preluate de întreprinderile de stat pentru exploatarea si industrializarea lemnului I.P.E.I.L. În Crisana(Bihor) au functionat trei astfel de unitati: I.P.E.I.L. Oradea, Beius si Sebis Moneasa si apartineau de Trustul de Exploatare si Industrializare Arad. În 1953 la 1 ianuarie Beiusul si Oradea fuzioneaza si se constituie o singura intreprindere de exploatare si transport I.F.E.T. Oradea, iar la Sebis ramâne în continuare o singura unitate de exploatare.

Spatiul geografic al Tarii Crisurilor din punct de vedre administrativ-teritorial era denumit REGIUNE CRISANA, împartita(dupa model sovietic) în urmatoarele 10 raioane: Gurahont, Ineu, Chisneu Cris, Salonta, DR.P.Groza(Stei), Beius, Oradea, Alesd, Marghita, Simleul Silvaniei, teritorii cuprinse între Barcau si Crisul Alb.

Fondul forestier este gospodarit de catre Directia Regionala de Economie Forestiera-D.R.E.F.-CRISANA, cu sediul în Oradea str. M.Eminescunr.15 în cladirea ce adaposteste si actualul sediu al D.S. Oradea.

D.R.E.F. Crisana înfiintata, din 1 ianuarie 1960 preia fostele I.F.E.T.-uri si U.I.L.(Unitati de industrializare a lemnului(fabricile de cherestea) care sunt transformate în urmatoarele Intreprinderi Forestiere: I.F. Beius, I.F. Ineu, I.F. Lunca vascau, I.F. Marghita, I.F. Oradea, I.F. Sebis, care au înglobat si activitatea celor 18 ocoale silvice: Beius, Dobresti, Beliu, Ineu, Târnova, Sudrigiu, Vascau, Marghita, Sacuieni, Simleu, Alesd, Chisineu-Cris, Oradea, Remeti, Tinca, Halmagiu, Gurahont, Sebis. Oc.s. Baita trece la Sudrigiu si Vascau.

O deosebita dezvoltare cunoaste ramura industrializarii în timp ce padurile trec printr-o grea suferinta exploatându-se peste posibilitatile anuale. Paduri valoroase sunt sacrificate inainte de vârsta exploatabilitatii iar amenajamentele ignorate în unele ocoale. Conducerea I.F.-urilor era dirijata de partidul unic. Suprafete mari de paduri, cu cele mai valoroase arborete de gorun, fag si rasinoase sunt exploatate ras în scopul aprovizionarii fabricilor de cherestea care cereau cantitati tot mai mari de masa lemnoasa. Concomitent se declanseaza actiuni de reîmpadurire a tuturor suprafetelor exploatate. În silvicultura apare un nou curent, o “ moda” a înrasinarii,extinzându-se molidul, duglasul si pinul(pentru celuloza) chiar si în afara arealului natural. Se emite Decretul 835/1962 referitor la plantarea plopului astfel ca în unele ocoale din DREF Crisana(Tinca, Marghita, Oradea, Sacuieni si Beius s.a.) se trece la plantarea mai multor suprafete si a zeci de km de aliniamente de plop . Se revine ulterior si plopi euroamericani de mare productivitate se folosesc doar în statiunile corespunzatoare.

Structura D.R.E.F. CRISANA ORADEA

1.1.1960-1.09.1967(date furnizate de ing. Jorda Ioan din arhiva personala)

Calendar

Curs valutar